joi, 11 septembrie 2008

Cetatean turc, spitalizat in stare grava la Galati



Colegii sai spun ca a fost lovit din greseala cu o bara metalica in zona gatului, intr-un accident de munca. Medicii cred ca pacientul a fost injunghiat, de mai multe ori, cu un cutit.

Deocamdata anchetatorii nu au dovezi clare.

La spital, colegii il pazesc cu strasnicie pe tanarului ranit si nu lasa pe nimeni in salon. Nici in prezenta unui translator n-au vrut sa spuna nimic despre ce s-a intamplat pe santier. Politistii spun ca, atunci cand au ajuns pe santier, dupa incident, peste 20 de muncitori turci erau furiosi ca unul din colegii lor l-ar fi lovit din greseala pe tanarul spitalizat.

Politistii au stabilit ca incidentul a izbucnit de la un muncitor care a fost ranit cu o bara din fier de catre un alt muncitor. Se fac cercetari pentru a se stabili daca a fost un accident de munca sau este vorba despre o agresiune.

Medicii sunt convinsi ca pacientul lor e victima unei agresiuni comise nu cu o bara, ci cu un cutit.

Si cei de la Inspectoratul Teritorial de Munca au aceeasi opinie ca si medicii: nici vorba de accident de munca.

Pana in acest moment nu s-a depus nicio reclamatie la politie. Oamenii legii cred ca muncitorii turci vor sa musamalizeze totul.

Niciun comentariu: